Pai, sa ne-ntelegem! Frantzuzoaicele negonflate nu se pot imbolnavi decat de piele si de oase, pen'ca numa atata au. D-aia io nu cre'ca odata gonflate, s-ar alege mare lucru din ele. :)))
@Happy :)
Mi-ai dat o idee! O sa-l rog pe Goagal sa-mi cate o frantzuzoaica pe facebook. Mie-mi place de nevasta lu'Sarkozy. Crezi ca ei i-ar placea in blogosfera din Romania? :)
pai se aranjeaza, ptruptrucila, cu un cont consistent de consistent, cu o pozitie ierarhica in vre-un mot de stat bogat si doamna cu pricina te va iubi negresit. Daca esti si mai inalt decat mascariciu' de barba-su actual, totu-i rezolvat! Asadar, da sfoara-n tara furculisionului ca esti bun de insuratoare, restul banuiesc ca nu-ti lipsesc!
Mai bine nu citeam comentariile astea. Acu' m-am enervat de-a binelea. Cum naiba de nu, că totul se vinde, iar "iubirea" mai abitir ca altele. Uite, Andrei, ce "adaptat" e! A găsit rezolvarea.
Prin urmare, Domnule "Ptiu", după impresia unora e necesar şi suficient să-ţi gonflezi contul şi ai putea-o avea pe frumoasa Carla. Atenţie, e vorba de contul bancar, nu de pseudocontul numit la fel ca staţiunea din Croaţia. Pe acela îl poţi gonfla cât doreşti, că nu ajută, deşi e drept că foloseşte şi el la ceva. Ca să fiu mai explicită, cont din acela are tot fraierul ori domnia ta, nu-i aşa, tre'i să furi inimioara mândrei - că doar vorbim de iubire!- cu un cont veritabil.
Dar, să mă retrag. Văd că domnii discută "afaceri". Ce să caut eu pe aici?
cand tocmai mi-ai susscitat curiozitatea, m-ai lasat... in stand by! da linkul, poate-ti fur ideea si ne "duelam" in monezi botswaneze si in insufalusuri adjudecate de pe wikiki. :)
Iriiisssss, fata frumos colorata, daca burniceasca karla s-a casatorit din iubire cu mascariciul acela, eu sunt gata sa-mi descarc visteria cu monezile botswaneze aici, pe mosia lui ptruptrucea! :)
:) si acum stii? Nu e o "problema", este o informatie nepretioasa, atata timp cat VatiCLANUL a refuzat-o pe lungana sa viziteze dimpreuna cu scurtanul... terenul "sfant"! :)
:) Nope! pentru goliciunea lunganei! :) Iar faptul ca am facut referire la "personanon grata" data de vatiCLAN, facea referire la: "nu, nu stiul" tau cine e sotia lui skarotzki! Macar stirea cu vatiCLANUL sa-ti fi trecut pe la urechi! Nu are nicio legatura cu iubire/neiubirea. :)) cat despre coruptibilitate, ea este valoric, identica, banuiesc, la cei doi... altfel nu ar fi impreuna, nu? Niciunul dintre ei nu se prezinta a fi desprins din vreo ramura angelica. :)
:)
RăspundețiȘtergere'neatza ptruptrucila!
frantuzoaicele sunt gonflabile?!
ca dupa cat de anemice par, ai zice ca nu au fost umflate cu ... pompa suficient!
O zi frumoasa in/out side!
Cum era aia?
RăspundețiȘtergere"Trăi-ţi-ar franţuzoaica, şmechere!"
:))))))))
@No ca bonjur, andreiradule,:)
RăspundețiȘtergerePai, sa ne-ntelegem! Frantzuzoaicele negonflate nu se pot imbolnavi decat de piele si de oase, pen'ca numa atata au. D-aia io nu cre'ca odata gonflate, s-ar alege mare lucru din ele.
:)))
@Happy :)
Mi-ai dat o idee! O sa-l rog pe Goagal sa-mi cate o frantzuzoaica pe facebook. Mie-mi place de nevasta lu'Sarkozy. Crezi ca ei i-ar placea in blogosfera din Romania? :)
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereN-ai gusturi proaste!
RăspundețiȘtergereCarla Bruni e prea faină, deh!
Aia, da, "franţuzoaică"!
:))))))))))
Păi, dacă te-ar iubi ar îndura orice, inclusiv blogosfera românescă.
(Eşti un dur, nu glumă! Să supui femeia la asemenea "cazne".)
:))))
Mdaaaa, mdeh...prima doamna a Frantei... Daca m-ar iubi... incep sa visez frumos.:)
RăspundețiȘtergerepai se aranjeaza, ptruptrucila, cu un cont consistent de consistent, cu o pozitie ierarhica in vre-un mot de stat bogat si doamna cu pricina te va iubi negresit.
RăspundețiȘtergereDaca esti si mai inalt decat mascariciu' de barba-su actual, totu-i rezolvat!
Asadar, da sfoara-n tara furculisionului ca esti bun de insuratoare, restul banuiesc ca nu-ti lipsesc!
@ andreiradu,
RăspundețiȘtergereCu riscul ca voi fi scarbos sunt sigur ca se aranjeaza daca... cu banii mei bostwanezi as putea sa cumpar macar una din insulele astea:
en.wikipedia.org/wiki/Pulau_Besar_(Malacca)
en.wikipedia.org/wiki/Pulau_Semakau
en.wikipedia.org/wiki/Pulau_Hantu
en.wikipedia.org/wiki/Pulau_Tekong
en.wikipedia.org/wiki/Pulau_Ubin
en.wikipedia.org/wiki/Balik_Pulau
Si-atuncea o sa fiu si io sef de stat.
Cat despre conturi de conturi.... imi trebuie alt link de la tanti Wiki. Unul care trimite la Croatia. Nu-l mai dau, ca e prea explicit.
Si or'sh'cat, sunt mai inalt ca domnu si stapanu 'mneaei, chiar daca pe internet nu se vede si oricum... n-are importanta.
Mai bine nu citeam comentariile astea. Acu' m-am enervat de-a binelea.
RăspundețiȘtergereCum naiba de nu, că totul se vinde, iar "iubirea" mai abitir ca altele.
Uite, Andrei, ce "adaptat" e! A găsit rezolvarea.
Prin urmare, Domnule "Ptiu", după impresia unora e necesar şi suficient să-ţi gonflezi contul şi ai putea-o avea pe frumoasa Carla. Atenţie, e vorba de contul bancar, nu de pseudocontul numit la fel ca staţiunea din Croaţia. Pe acela îl poţi gonfla cât doreşti, că nu ajută, deşi e drept că foloseşte şi el la ceva. Ca să fiu mai explicită, cont din acela are tot fraierul ori domnia ta, nu-i aşa, tre'i să furi inimioara mândrei - că doar vorbim de iubire!- cu un cont veritabil.
Dar, să mă retrag. Văd că domnii discută "afaceri". Ce să caut eu pe aici?
cand tocmai mi-ai susscitat curiozitatea, m-ai lasat... in stand by!
RăspundețiȘtergereda linkul, poate-ti fur ideea si ne "duelam" in monezi botswaneze si in insufalusuri adjudecate de pe wikiki.
:)
Iriiisssss, fata frumos colorata, daca burniceasca karla s-a casatorit din iubire cu mascariciul acela, eu sunt gata sa-mi descarc visteria cu monezile botswaneze aici, pe mosia lui ptruptrucea!
RăspundețiȘtergere:)
N-ai de unde să ştii, Andreiule.
RăspundețiȘtergereDar nu-i mai puţin adevărat că fenomenul de care vorbeşti e des întâlnit. Prea des, din nefericire.
Pai se vede, irisss! De la o posta.
RăspundețiȘtergereiar cei ce vad "in nevazut" vad si mai abitir.
Tu nu?
Să cercetez această chestiune a fost chiar ultima dintre problemele mele.
RăspundețiȘtergerePână ieri, habar-n-aveam cine-i soţia acelui domn.
:)
:)
RăspundețiȘtergeresi acum stii?
Nu e o "problema", este o informatie nepretioasa, atata timp cat VatiCLANUL a refuzat-o pe lungana sa viziteze dimpreuna cu scurtanul... terenul "sfant"!
:)
Nu, nu ştiu.
RăspundețiȘtergere:)
Eşti plin de informaţii surpriză!
Şi asta ce să-nsemne? Că VatiCLANUL respinge vizita cuplului pe motiv de "neiubire"?
Ah, stai că m-am prins. El e... Iar ea s-a lăsat coruptă.
RăspundețiȘtergereOfff, trist!
:(
:)
RăspundețiȘtergereNope!
pentru goliciunea lunganei!
:)
Iar faptul ca am facut referire la "personanon grata" data de vatiCLAN, facea referire la: "nu, nu stiul" tau cine e sotia lui skarotzki!
Macar stirea cu vatiCLANUL sa-ti fi trecut pe la urechi!
Nu are nicio legatura cu iubire/neiubirea.
:))
cat despre coruptibilitate, ea este valoric, identica, banuiesc, la cei doi... altfel nu ar fi impreuna, nu?
Niciunul dintre ei nu se prezinta a fi desprins din vreo ramura angelica.
:)
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere