PRUTPRUTUL LUI PTRUPTRUCEA

FIUL TĂCERII de ADRIANA POPESCU

ANUNŢ CU MARE BUCURIE APARIŢIA CĂRŢII "FIUL TĂCERII" A BUNEI MELE PRIETENE DIN VIRTUAL ADRIANA POPESCU, CĂREIA ÎI DORESC MULT SUCCES LITERAR !

Fragment din cartea mea/FIUL TĂCERII

Viața fiecăruia dintre noi este scrisă înainte de a începe să o trăim, ne-am scris scenariul iar apoi am început să îl jucăm pe această scenă unde râdem și plângem, ne naștem și murim.
Cât suntem în rol, e bine să ne amintim cine suntem cu adevărat, să percepem ce este real și ce e iluzie. Moartea nu există, avem la dispozitie câte vieți vrem pentru a ne aminti cine suntem. Iar când vine amintirea celui ce ești, cade vălul de pe ochi și îți dai seama că tot ceea ce credeai că e important pentru tine e de fapt deșertăciune, că nu ai nimic, că truda e în zadar și finalul e aproape, cortina poate cădea în orice clipă peste toate gândurile și visele tale, peste tot trecutul și viitorul tău pe care îl vezi întotdeauna mai bun decât prezentul. Te retragi în tine și nu mai întelegi nimic, tristețea te acaparează cu himerele sale, ego-ul vrea răzbunare pentru tot trecutul de muncă și sudoare, te vrea din nou îngrijorat de ceea ce crede că urmează, îți trimite semnale de alarmă, însă tu începi să devii indiferent la tot ce îți este exterior și în același timp începi să vezi frumusețea acolo unde nici nu o bănuiai. Devii un introvertit și un ciudat pentru lume, nu te mai interesează nimic din ceea ce înainte te pasiona, descoperi că totul e în tine și nu ai nevoie de nimic.
Mi-am dat seama că nu sunt un simplu om atunci când m-am perceput una cu infinitul, iar condiția de om a pălit în fața imensității celui ce sunt, necuprins și de neatins. Cum poate ceva să perturbe infinitul, să îl facă să sufere și să îl coboare într-un trup? Universul pulsează în mine, ating usor încheietura mâinii, simt zbaterea păsării ce vrea să zboare, desfac lanțurile, percep zborul și mă înalț lăsând în urmă un iz de libertate. Bucuria deplină nu poate fi trăită în trup, ea ține de zbor, de nebunie chiar, așa cum este ea privită în lume, însă aici trebuie să ne amintim toate astea, ăsta-i jocul. Intrăm în uitare și încercăm să ne amintim, și nu e ușor, dar se poate.
Doar prizonierii sunt normali în această lume nebună, cei liberi sunt cei nebuni, ciudați, și se încearcă întoarcerea lor în turmă. Iubesc “ciudații“ ce și-au conștientizat Divinitatea și au ieșit din turmă. Societatea îi vrea înapoi, ego-ul strigă disperat, dar tot ce poate face este să le închidă trupul, neștiind că ei nu mai sunt de mult acolo și nimic nu îi poate cuprinde în această himeră.
Ce sens are jocul dacă nu știi să îl joci și nu îi cunoști regulile? Nu știu nimic despre toate astea, și totuși am intrat în el, iar și iar, nu percep nimic de aici de jos, totul e confuz, așa că urc muntele și privesc de sus cum totul începe să se vadă altfel, și ceea ce credeam că e fără rost își găsește motivația în scenariul pe care l-am conceput. Totul e legat, nici un lucru nu e de sine stătător, există un sens pentru fiecare situație, iar dacă, fiind jos, vedeam suferința acum văd scopul fiecarui fir din această țesătură, totul se întrepătrunde pentru a crea lumea în care m-am rătăcit o clipa. Am căutat iubirea în iluzie, o vedeam pretutindeni, însă când măștile cădeau în trecerea zbuciumată a timpului, sub ele se zărea doar pasiunea, admirația, dorința.
Și toate astea eu le-am creat, iar acum încep să-mi amintesc toată încrengătura și să desfac ceea ce am legat în vis. O clipă de rătăcire a adus cu ea milenii de suferință, însă până și durerea este iluzie în această nebunie. Când nu mai suport toată această durere ies din trup și mă retrag în ceea ce este liniștea mea, am făcut-o de multe ori, iar alteori am reluat jocul intrând în alt trup decât cel din care fugisem.

V-a povestit Adriana Popescu

Mai multe fragmente din carte puteţi găsi aici:
http://www.facebook.com/adrianapopescu35?sk=notes
Cartea o puteţi comanda direct direct la
adrianapopescu35@yahoo.com  
cu plata la livrare.

MIERTE FIERTE ŞI RĂBDĂRI PRĂJITE

MENIU DE POST    

CIORBĂ DE MIERTE FIERTE ŞI RĂBDĂRI PRĂJITE CU MĂMĂLIGUŢĂ ŞI COLIVĂ LA DESERT. 

           

            Ciorba de mierte fierte şi răbdările prăjite cu mămăliguţă este unul dintre meniurile care îmi ies foarte bine de fiecare dată. La acest meniu se mai adaugă opţional şi o colivă. Coliva însă nu trebuie să vă preocupe căci or să v-o pregătească rudele sau prietenii după aceea. Sau mai bine vecina de la doi. Mult mai bine, deoarece cu rudele şi cu prietenii nu se fac afaceri.  
            Aveți nevoie de mălai ca să puteţi cumpăra aşa, notaţi:      

            Mălai, două bucăţi de mierte ca la juma de chil (nu kil) fiecare, 10 răbdări crude, 1,385 morcovi, jumătate de ardei întreg tăiat pe diagonală, o ceapă de apă şi una de vin, o rădăcină viguroasă de păstârnac, 3,14 cartofi mai măricei, 4 linguri de argint, un ou, un bou, o lingură rasă, tunsă şi frezată de făină, o cutie mică de smântână şi una de chibrituri pentru aragaz sau pentru pălărie, 300 ml lapte gros, ulei, leuștean, piper şi fiţi atenţi că sare. Opțional se poate înăcri cu oțet, zeamă de lămâie, sare de lămâie, borș, corcoduşe sau altă poamă acră.   

            Poftă bună!    


            Am glumit, reţeta abia acum începe.

            Notaţi !          

            Se ia boul, se trimite la muncă, se iau şapte piei de pe el, maşina, casa, banii din cont şi dup-aceea se înjunghie pe la spate cu prietenul casei. Fără frică, căci boul va cădea ca un bou înjunghiat. Se beleşte de cea de-a opta piele şi se pune la proţap. Apoi se iau toate ingredientele de mai sus, se aruncă şi se mănâncă fript.     

            Poftă bună !   


            Pardon am greşit ! Asta nu e reţeta de post, reţeta abia acum începe. Renunţaţi la bou şi luaţi înapoi tot ce-aţi aruncat dacă n-au venit între timp gunoierii. Dacă nu, luaţi altele. Ca să nu fie păcat, mâncarea se pregăteşte după apusul soarelui, aşa că nu se vor folosi oale de zi, ci numai oale de noapte.               

            Notaţi !          

            Luaţi o tărie mică la început ca să vă vină pofta de treabă. Patru, cinci păhărele. Vă rog să notaţi cum trebuie ! Am spus păhărele nu pahare. Bine, hai şase!   

            Se bate o cruce mare, se spune „Doamne ajută !” se mai dă un păhărel de duşcă şi-apoi se face un şpriţ din două jumătăţi ceapă, de apă şi de vin, se taie solzișori (celelalte jumătăţi se pun în mierte), iar ardeiul, morcovii și păstârnacul se taie în formă de dodecaedre mărunte, după care se pun împreună la călit, în puțin ulei, într-o oală de noapte mai mare. Se lasă să se călească 3, 4 minute, timp în care mai luaţi un păhărel, după care mai luaţi încă unul şi de-abia după aceea se adaugă vreo 2, 5 l de apă și puțină sare.
            Separat mai luaţi trei păhărele, mai bateţi o cruce medie şi-o puneţi de mămăligă.            

            Răbdările se prăjesc şi se dau prin sare după care se bagă singure în mămăligă. Când o să vedeţi minunea, obligatoriu mai luaţi un păhărel şi mai bateţi trei cruci mari şi ziceţi iar „Doamne-ajută”, nu „Iotete-ale dracului! ”. Atenţie, toate răbdările trebuie să fie şi bine prăjite şi cu sare, căci altfel se întâlneşte cruda cu nesărată şi explodează mămăliga. Mai adăugaţi un păhărel ! 

            Între timp miertele se toacă singure cu belenderul, iar dacă nu aveţi belender se toacă cu mâna, sau eventual cu un cuţit, deşi după ţuică mai sigur e cu mâna, după care se mai mai trage o duşcă şi se aşează tot singurele într-un castron și se adaugă orezul, celelalte jumătăţi de ceapă, tăiate tot solzișori, oul, boul și un strop de sare. Se mai ia un păhărel şi se frământă cu mâna până rezultă un amestec omogen. Am zis boul !? Fără bou. Hai încă trei păhărele că n-o fi foc! Am zis belender! Rectificaţi, blender! Mai serviţi un păhărel, vă rog !


            Când supa începe să fiarbă, se modelează miertele, care trebuie să fie cam de mărimea unor bomboane de pe colivă. Ca să fiarbă deodată, nu se pun în supă pe măsură ce sunt modelate, ci se așează pe o farfurie și doar când sunt toate gata se mai beau două păhărele şi se pun în supa care fierbe. Miertele, nu păhărelele, să fim bine înţeleşi ! Dacă se formează spumă, mai luaţi două păhărele, după care aceasta se va îndepărta de dumneavoastră aproape singură, cu ajutorul unei palete. Notă... Este interzis să bateţi cruci cu paleta în mână. Dacă totuşi aţi făcut-o, mai luaţi două păhărele şi ziceţi „Doamne iartă-mă!”. Între timp se curăță și cartofii şi vecina de la doi, aşa că trebuie să mai trageţi patru-cinci păhărele cu rudele ei după care le daţi lor să vă facă coliva. Vă întoarceţi în bucătăria dumneavoastră. Două cruci, un „Doamne fereşte !”, o metanie mare şi un păhărel. Atenţie la metania mare, să nu atingeţi coada de la tigaie ! Cartofii se taie cubulețe sau alte poliedre mici, iar când miertele sunt pe jumătate fierte se adaugă și aceștia în supă. În supă, am spus supă, vă rog să fiţi atenţi !


            Când supa este aproape gata, mai trageţi două păhărele şi-apoi din făină, ulei, smântână și lapte se face un rântaș, în felul următor: într-o oală de noapte mai mică se toarnă un pic de ulei sau ţuică, dacă vă lasă inima, iar când acesta se încinge, se adaugă făina. Făina este praful acela alb, nu cel roşu, dar merge şi cu roşu.  Nu se lasă să se prăjească, ci se bea un păhărel şi se amestecă doar de câteva ori, cât să se desfacă cocoloșii, după care se mai dau de duşcă două păhărele şi se adaugă repede smântâna și se amestecă din nou. Imediat după aceea se toarnă și laptele, amestecând bine, după care rântașul se ia de pe foc, se mai bea un păhărel și se toarnă peste supă. Peste supă v-am spus, vă rog să fiţi atenţi, ce dracu! Dacă mai sunteţi în stare, toată operațiunea aceasta se desfășoară foarte repede, fără păhărele de data aceasta, pentru ca ingredientele să n-apuce să se prăjească, iar rântașul să devină nesănătos. Dacă sunteţi o mototoală sau un împotmolit, opriţi aragazul, puneţi dopul la sticlă, aruncaţi totul şi luaţi-o de la început.

            Dacă însă vă iese figura, atunci după ce mai beţi un păhărel, hai două... ei, hai trei, na !, luaţi păhărelul, goliţi-l şi numai după aceea luaţi telefonul şi chemaţi-vă soacra la masă, dar cu un glas mieros, nu aşa cum îi vorbiţi de obicei, apoi adăugați rântașul, mai lăsați supa să dea câteva clocote, mai trageţi un păhărel, adăugați leușteanul tocat, potriviți-o de sare și piper, dar mai cu milă. Dacă doriți s-o înăcriţi, luaţi-o pe soacră de la uşă că stă de juma de oră şi daţi-i un păhărel. După care mai daţi-i încă unul şi o puteți lua de pe foc.             

            Aşezaţi soacra la masă şi serviţi-o întâi pe ea aşa cum se cuvine. Zâmbiţi-i! Daţi-i ca aperitiv o cană mare de ţuică şi vreo trei, patru răbdări prăjite, fără mămăligă. Dacă se-nverzeşte, ziceţi tare „ Vai mamă soacră ce frumoasă eşti!” şi mai încet „Doamne-ajută !”, bateţi cinci cruci medii şi două, trei metanii scurte, daţi-i o strachină cu mierte fierte, mai puneţi-i o cană de ţuică, beţi şi dumneavoastră una, aprindeţi o lumânare şi chiar dacă nu se-aprinde, daţi fuga după colivă. Sau mai bine sunaţi să v-o aducă ! Sau mai bine mâine dimineaţă, după ce o să vă treziţi. Şi nu uitaţi să-i uraţi „La mulţi ani !”   

            Somn uşor !

JUDECATA DIVINĂ

 -Domnule Judecător Divin şi onorată Înaltă Instanţă Divină, mă autodenunţ: Sunt prost! Doamne ajută!
            - Aşa şi?
            - Păi v-am spus, sunt prost!
            - Şi ce-i cu asta? Să fii prost nu este un delict divin. Sunt foarte mulţi proşti pe lumea asta dar şi mai mulţi pe lume-ailaltă! Toate codurile de legi sunt făcute pentru proşti. Inclusiv Codul de Legi Divine, Doamne iartă-mă! Foarte bine pentru dumneavoastră. Felicitări! Sunteţi un norocos! Aveţi un loc asigurat în Împărăţia Cerurilor!
            - Domnuuuuu... Judecător Divin, râdeţi despre mine?
            - Absolut deloc! Atunci când maestrul dumneavoastră a zis „Prost să fii noroc să ai!”, a avut perfectă dreptate.

- Aaaa.... Dar staţi un pic! Când eu i-am ţepuit pe fraierii ăia invocând Dreptul Divin la bani, nu se pune?
            - Nu! Deoarece Dreptul Divin la bani este o scorneală umană. Aţi procedat absolut corect. Aţi aplicat un principiu care spune că atunci când fraierul este pregătit, apare şi şmecherul, iar cum acţiunea principiului este biunivocă, aţi fost pe rând şi fraier şi şmecher, minusul cu plusul se anulează, aşa că nici asta nu se pune pentru că sunteţi pe zero. Ba chiar pe plus pot să zic, deoarece aţi ascultat şi Porunca Divină de a înmulţi arginţii. Ba încă aţi recunoscut ca aţi ascultat şi de Legea lui Murphy cum că „banii nu trebuie să stea la fraieri” precum şi de corolarul lui Pocorschi: „profitul nostru mai mare pentru al dumneavoastră mai mic”...  V-aţi comportat ireproşabil.
            - Domnu Judecător Divin, nu mai înţeleg nimic. Totuşi i-am fraudat psihic pe fraieri. Teoria aia americănească la modă pe care le-am servit-o eu, aia cu Saltul Cuantic şi cu Noua Energie este o scorneală ordinară!

            - Este da. Şi ce dacă? Are şi părţile ei bune! Cei care cred în saltul Cuantic şi în evadarea în altă dimensiune încearcă să fenteze scorneala cealaltă, cea abominabilă care te seacă la lingurică, cu Apocalipsa. Dar ambele scorneli, datorită fricii de a nu sfârşi de data aceasta într-o a treia scorneală, cea cu Focul Gheenei, îi determină pe oameni să fie mai buni şi să evolueze... Eu personal, ca Judecător Divin, nu văd nimic rău sau imoral în a încerca să fii mai bun...
            - Vă rog să mă iertaţi că vă sâcâi, dar cu frauda psihică până la urmă cum rămâne? Totuşi uite că i-am minţit, iar chestiunea aceasta mă roade şi am mari procese de conştiinţă!
            - Haideţi domnu inculpat Colocuţombulos, că vă văd om serios! Dar cui credeţi dumneavoastră că îi pasă de frauda psihică! În Decalog zice clar: „ Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.” Despre minciuna practicată în afara unei săli de judecată sau despre frauda psihică nu se suflă nicio vorbă! Păi tot omul fraudează psihic pe cine prinde, începând cu sine însuşi, atunci când se iluzioneză şi se autoamăgeşte, apoi cu cei apropiaţi, bunăoară cu copiii lui, cărora le vorbeşte şi le înscenează mascarade cu Moş Crăciun şi Moş Nicolae, apoi cu răspunsurile date în doi peri: „ Ce mai faci?, Bine mulţumesc, dar tu?, Şi eu bine.”, până la marii maeştri spirituali care încearcă să transmită adevăruri fundamentale, învăţături si trăiri personale privind iluminarea prin cuvinte... Păi cuvântul stimabile inculpat este unealta cea mai perfidă şi mai perversă prin care fiecare, cu voie sau fără voie, fraudează psihic pe fiecare..... Ia uite ce zicea venerabilul Buddha:
            „Nu credeţi în buna credinţă a tradiţiilor, chiar dacă datează de generaţii şi sunt larg răspândite. Nu credeţi un lucru numai pentru că mulţi alţii vorbesc despre el. Nu credeţi în bunele intenţii ale înţelepţilor din vremurile trecute. Nu credeţi în ceea ce v-aţi imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspiraţie. Nu credeţi în autoritatea maeştrilor şi a preoţilor. După ce examinaţi totul, credeţi numai în ceea ce aţi verificat şi experimentat singuri şi consideraţi a fi rezonabil după felul vostru de a fi”.
            - Dar totuşi ceva am făcut, să ştiţi! Şi doresc să mă autodenunţ verbal.
            - Inculpat Ptruptrucea Colocuţombulos, dumneavoastră chiar sunteţi prost de tot? Sunteţi idiot de-a dreptul dacă insistaţi cu autodenunţurile astea prosteşti.
            - Da. Sunt idiot... am recunoscut...  dar nici dumneavoastră domnule Judecător Divin nu sunteţi prea departe de mine!
            - Cuuuuuuum? Ce-ai zis? Să nu îndrăzneşti idiotule să sfidezi Inalta Instanţă Divină, aici de faţă, că te ia mama dracului şi iadopârnaia pe viaţă te mănâncă!
            - Aici sunt domnule Judecător Divin, sunt Talpa Iadului... să-l iau?

            - Belfegoareeee... unde eşti?

            - Aici sunt Domnule Judecător Divin, să trăiţi!
            - Belfegoare, spune-i lu’ mă-ta să tacă, pentru că altfel o ia şi pe ia mama dracului.
            - Păi, măriteeee... ea e mama dracului!
            - Da’ bunică-ta unde e?
            - N-am bunică dom’ Judecător Divin, că a murit înainte să se nască!
            - Băi Belfegoare te invit să nu-ţi baţi joc de mine! Dă-mi acum pe loc un singur exemplu ca să te cred că bunică-ta nu e un paradox absurd şi că a murit înainte să se nască!
            -  Şansa la bunăstare a românilor! Poftiţi exemplu. Şi vă mai dau şi altele: şansa la o istorie glorioasă, la o guvernare adevărată şi benefică, la justiţie corectă, presă liberă...
            - Bine, bine! Cunosc marafeturile acestea. Te cred! Şi-acum inculpat Ptruptrucea Colocuţombulos, ca să nu vă transform într-un vieţaş, vă rog să demonstraţi şi să vă argumentaţi aserţiunea că sunt aproape la fel de prost ca dumneavoastră.
            - Domnule Judecător Divin şi onorată Înaltă Instanţă Divină îmi cer iertare dacă am fost interpretat greşit. Este o chestiune de principiu iar nu de ultraj.  Chestiunea este mult mai simplă decât pare. Pe o scară a inteligenţei în Univers de la 1 la 100, cam pe unde credeţi că vă situaţi dumneavoastră?
            - Să zicem cam pe la 85.
            - Aşaaa... bun! Şi faţă de mintea lui Dumnezeu...?
            - Aaaaaa... păi nici nu mă pot compara eu cu El.... Raportul dintre mintea mea faţă de a Lui trebuie să fie undeva pe la 0,00000000000000000000000000000001 % .
            - Vedeţi? Şi a mea cam tot pe-acolo se află! Că de-aia vă ziceam că nu sunteţi prea departe de mine...
            - Bravo inculpat Ptruptrucea Colocuţombulos, vă felicit. Mai că îmi vine să vă aplaud!

            - Zău că nu e cazul domnule Judecător Divin! Lăsaţi vă rog aplauzele pentru că am să mă autodenunţ din nou şi poate că la urmă, după ce-o să auziţi ce am să spun, n-o să mai vreţi...

            - Mă rog, dacă ţineţi neapărat, haide să vă auzim declaraţia!
            - Stimate domnule Judecător Divin şi onorată Înaltă Instanţă Divină sunt vinovat de a fi eliminat definitiv din imaginarul colectiv, peştişorul de aur.
            - Iote că pe-asta n-am mai auzit-o! Fugi domnule de-aici, că ne păcăleşti! Aţi băut ceva, inculpat?

            - Nu domnu’ Judecător nu am băut nimic!
            - Nu se poate aşa ceva! Tot ce s-a spus vreodată despre peştişorul de aur şi tot ce va urma să se spună, poveşti, basme şi bancuri stă scris în Akasha!
            - Cu tot respectu’, dar nu se va mai spune nimic de-aici încolo despre peştişor, decât cel mult bancurile vechi, pentru că l-am mâncat. Îmi pare rău, îmi regret fapta, dar peştişorul de aur nu mai există, decât în memoria akashică.

            - Oricum, peştişorul de aur nu exista fizic, ci doar în Astral.
            - Pardon? L-am avut în tigaie, domnu Judecător Divin, că doar nu-s orb... Uite parcă-l văd! Cu toate rugăminţile lui, peştişorul de aur pe care tocmai îl prinsesem încă se mai zbătea în tigaia mea. Io nu cred în poveşti. Ce dacă îmi promitea marea cu sarea, c-o să fac, c-o să dreg, c-o să-ţi dau, c-o să te fac aşa şi pe dincolo, c-o să ai, c-o fi, c-o-mpărţi.... că io de doăjdoi de ani tot aud c-o s-o duc bine.... Nu mai cred nimic! Ce-i în mâna nu-i minciună!  Şi chiar daca i-aş fi cerut să ducă la îndeplinire câte trei dorinţe fiecărui român în parte, sunt mai mult ca sigur că niciunul dintre ei nu s-ar fi gândit decât la binele propriu şi în niciun chip, să sacrifice una dintre cele trei dorinţe pentru binele ţării. Mi-e greu să mai cred aşa ceva... Când eşti lihnit, o plachie de peştişor, fie el şi de aur, face cât toate promisiunile din lume! Când eşti lihnit nu mai ai cum să ai trei dorinţe... ai numai una şi bună: să înfuleci pe săturate. Noi cu hamsiile iar hămesiţii de politicieni, cu peştişorii lor aurii şi cu ciolanu’ lor!  Nu sunt un om rău. De fapt când îl pescuisem, m-am uitat în gura lui, ce să zic...!? şi am apucat de i-am spus şi prima mea dorinţă:  „- Vreau să găsesc în portofel lozul cel mare de la Loteria Română!” „- S-a făcut!”, mi-a zis. Şi când bag mâna în buzunar după portofel.... ia portofelu’ de unde nu-i... !!!  "Iote-te-al dracului!"  Chestia asta m-a scârbit în aşa măsură încât m-a determinat să nu mai cred în poveşti. Aşa că m-am răcorit şi am aruncat peştişorul de aur în tigaia de teflon. Desigur că ar fi meritat o soartă mai bună, dar ce să fac dacă nu am tigaie de aur...!?  Dracu’ m-a pus!?
            - Când aţi mâncat peştişorul?
            - Azi dimineaţă pe la ceasurile nouă şi ceva, înainte să intru în thetavis, ca să mă prezint la Judecata Divină...
            - Aha, bun! Belfegoare ştii ceva de chestiunea aceasta cu peştişorul?
            - Nu mărite, că eu nu dau la peşte! Eu aştept tramvaiul... Poate să ştie ceva Obersturmbahnführer-ul Poliţiei Criminale sau Azazel, că ei se ocupă de peşti...

            - Cheamă-l imediat pe Azazel!
            - Aici sunt domnule Judecător Divin, m-aţi chemat?
            - Azazele, recunoaşte! Ai vreun amestec în povestea cu peştişorul de aur şi cu inculpatul Ptruptrucea Colocuţombulos?
            - Da mărite! Eu l-am împins să-l mănânce!

            - De ce?

            - Păi să vedeţi... Acu fo două săptăluni astrale eram în Beta şi dădeam cu Ăl de Sus la peşte, pe la Snagov... El, fie-i Numele veşnic lăudat, aştepta peştii cei mari de la Justiţie, cei cu viloaie de pe marginea lacului... Se făcuseră ceasurile nouă şi se uita cam chiondărâş la mine pen’că El nu prinsese nimic, pe când eu prinsesem doi peşti care tocmai încercau să plaseze nişte arhangheişe fraţilor mei care chibiţau pe margine... Mă rog, era joi, iar peştii cei mari nu se scoală din thetavis în timpul săptălunii mai devreme de zece, dar nu vream să-i zic ca să nu-L supăr. Şi deodată vede pluta că-i mişcă... Ce bucurie şi iubire fără seamăn L-a cuprins, nu pot să vă zic... da’ i-a trecut repede şi şi-a pus mâinile în cap când a văzut ce flintic de peştişor a tras din apă.... ce-i drept, auriu dar tare pricăjit.  
            - „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare... V-a pus Dumnezeu mâna-n cap!” i-am zis.
            - „Mulţumesc, am clarsimţit” şi dădu să arunce peştişorul în şanţ.
            - „Doamne, nu-l arunca...! Ăsta-i peştişorul de aur, e fermecat şi-ţi poate îndeplini trei dorinţe, Doamne!”
            - „Mie!? - mi-a replicat - Poate Io lui... Şi hai termină cu prostiile şi cu farmecele că numai la de-astea eşti bun!” şi iar dădu să arunce peştişorul.

             - „Doamne, pupa-Ţi-aş poala Ta, să-ncremenesc dacă Te minţ! E de aur de cinşpe mii de karate!”
            - „Bine, bine! Te cred! Da, daaaa.... e de aur, e fermecat, îndeplineşte trei dorinţe, o fi, dacă zici tu! Mdeh...!” şi-l azvârli cu năduf la marginea şanţului. Şi-atunci peştişorul prinse a grăi:
            - „Vezi băi Azazele ce tâmpit eşti...! Uite ce mi-ai făcut! Crezi că aveam nevoie de avocaţi? .... „Doamne, fie-ţi milă de mine şi aruncă-mă înapoi în apă, c-o să dau acatriste pentru Tine, c-o să-ţi fac colivă....”, mă rog, faze de-astea....
            - „Ia te uită! Vorbeşte! Ptiu! Piei drace!” a zis Ăl de Sus şi-atât am mai apucat să văd cum îl aruncă înapoi în apă, că m-am şi trezit în pardon, Fundul Iadului.... Iar el, nemernicul de peşte în fundul lacului... Şi ce să vă zic eu acum!? Dincolo de faptul că m-a beştelit în faţa Domnului, lui i-a fost bine în fundul în care a nimerit, dar mie nu, că m-a strâns cu sfincterul de m-a căpiat, de-a trebuit să-i provoc un hemoroid ca să scap de-acolo! L-am muşcat aşa de rău până să-mi dea drumul, că mi-am rupt patru dinţi.... Şi m-am jurat că-i fac de petrecanie cu prima ocazie....
            - Măăăăăăiiii.... Azazele...!!! Măăăăi..., tu nu-ţi dai seama ce vorbeşti.... ! Te pui cu Iadul? Cum îndrăzneşti să strici tu lucrarea Domnului?
            - Nu mărite, nu! De peştişorul de aur vorbeam, păcatele mele.... Iar ocazia mi s-a arătat cu idiotu’ de Ptruptrucea, ăăăăă..... mă scuzaţi domnule Judecător Divin, cu inculpatul... !
            - Obăre, eşti aici?
            - Aici sunt domnule Judecător Divin, să trăţi!
            - Obăre, ia-i p-ăştia doi, pe inculpat şi pe Azazel şi ţine-i în arest două ore sub strictă supraveghere şi pază. Să pui lângă ei un ţucal şi-un bol cu aghiasmă şi să-i dai inculpatului praful ăsta purgativ din Purgatoriu să-l înghită. Ai înţeles?
            - Da să trăiţi!
            - Azazele!
            - Da domnu’ Judecător Divin!
            - Tu să-i ţii ţucalu’ inculpatului şi imediat după purgaţie să alchimizezi peştişorul şi să-l faci la loc din aur cum a fost. Nu mă interesează cum o faci, de pe unde-i aduni tu cuantele, în două ore vreau să văd peştişorul de aur aici la mine pe masă în bolul cu aghiasmă! Ai înţeles? Hai executarea!
            - Grefiere ai notat?
            - Am notat domnule Judecător Divin!
            - Şedinţa se suspendă pentru două ore divine. Vă rog să evacuaţi sala!

..............................................................................................................................................

            - Declar deschisă partea a doua a şedinţei de Judecată Divină! Domnule Obersturmbahnführer al Poliţiei Criminale vă rog să aşezaţi probele pe masa onor Înaltei Instanţe Divine!
            - Şi ţucalu’ să trăţi?
            - Da şi ţucalu’. Mulţumesc. Uauuuuuuu......!!!! Da’ce peşte-i ăsta fraţilor...!!!!!
            - Peşte domnu’ Judecător Divin, peşte! Ce, n-aţi mai văzut peşte?
            - Gura Azazele! Te rog să nu fii obraznic şi să vorbeşti numai când eşti întrebat! Şi să nu mai sfidezi onor Înalta Instanţă divină vorbind printre dinţi! Sigur că am mai văzut peşte, dar ca dihania asta minusculă şi fără gură n-am mai văzut... şi crede-mă că văd şi aud bine pentru că am făcut Dreptul la Grădiştea ..... Iaca te-ntreb: ce i-ai făcut peştişorului de aur de a ajuns să arate ca un avorton! Ha? Şi cu rahatul ăsta verde smarald, împietrit în ţucal şi cu pentagrama asta mâzgălită pe fundul lui, ce-i? Ce înseamnă toată mizeria asta?

            - Staţi dom’ Judecător Divin, nu vă enervaţi! În primul rând, rahatul ăla nu este ceea ce credeţi, ci este piatra mea filozofală pe care am uitat-o înăuntru şi vă rog să mi-o înapoiaţi şi în al doilea rând, doar atâta aur mi-a ieşit la transmutare, de unde era să fac eu peştele mai mare, că doar nu sunt escrocontele de Saint-Germain să vă coţcăresc!

            - Iar vorbeşti printre dinţi? Îţi baţi joc de mine? O să mai pupi tu piatra asta verde când mi-oi vedea eu ceafa! Piatra şi peştele, dacă mormolocul ăsta de aur poate fi numit peşte, rămân probe la dosar şi-o să le păstrez la mine-acasă în safe! Orişicât piatra filozofală e mai în siguranţă la un Judecător Divin decât la un Drac împieliţat....  Buuuun...! Să revenim la peştişor! De ce nu are gură şi de ce a ieşit atât de mic?

            - Nu ştiu Divinule... aşa era! Da’ ce, l-aţi văzut înainte?
            - Nu, nu l-am văzut, însă inculpatul l-a văzut şi am să-l invit să recunoască proba şi să depună mărturie. Şi să stii de la mine că dacă te prind cu fofârlica, iadopârnaia te mănâncă, fochist ajungi la focul gheenei.
            - Auzi Ptruteo, să nu îndrăzneşti să spui ceva contra, că te sparg la cuante! Io atâta-ţi spun!
            - Azazele, te invit să nu intimidezi martorul. ! Inculpat Ptruptrucea Colocuţombulos, vă rog să vă apropiaţi şi să recunoaşteţi peştişorul de aur? Acesta este?
            - Da domnule Judecător Divin, acesta este dar...

            - Ce v-am zis eu, dom Judecător...!? Vedeţi, vedeţi!?
            - Gura! Nu întrerupe mărturia.... Aşadar aţi afirmat ca el este peştişorul de aur dar nu v-aţi terminat declaraţia. Aţi spus ca „acesta este dar.....” Dar ce?
            - Azazelu l-a făcut mult mai mic şi fără gură, ca să nu depună şi el mărturie! Aia e!
            - Obăre eşti pe fază?
            - Da, să trăiţi!

            - Dar ce mărturie ar fi putut el să depună, inculpat Ptruptrucea Colocuţombulos?
            - Păi.... cam ce s-a întâmplat cu tot aurul după alchimizare, domnule Judecător Divin, că vedeţi dumneavoastră, peştisorul este acum de trei ori mai mic faţă de cum l-am pus eu în tigaie iar eu înafară de peşte, azi dimineaţă am mai mâncat şi-o omletă cu ceapă... din cinci ouă.. şi cam cu o juma de franzelă....  Că după câte am băgat eu de seamă a alchimizat tot ce am lăsat eu în ţucal.... Tot! Nimic nu i-a scăpat!

            - Aşaaaa...?  Şi unde-i tot aurul?
            - La el în gură! N-aţi remarcat chiar dumneavoastră că vorbeşte printre dinţi?  Şi-a îmbrăcat toţi dinţii în aur!
            - Ahaaaa..!Azazele, carevasăzică d-ăştia-mi eşti! Ia arată-mi dinţii!

            - Mhhhmmmmmmmmmhh...! Ntz!

            - Arată-mi dinţii când îţi spun!

            - Mhhhmmmmmmmmmhh...! Nu vreau!

            - Obăre!

            - Da să trăiţi! Poruncă!

            - Umflă-l!

            - Grefiere!

            - Da domnule Judecător Divin, vă ascult.

            - Te rog să nu menţionezi ]n provesul verbal divin ceea ce am să discut acum cu inculpatul.

            - Am înţeles domnule Judecător Divin. Nu notez.

            - Băi Ptrupteo! Tu îţi dai seama ce ai generat cu autodenunţul ăsta al tău? Îţi dai seama în ce belea te-ai băgat singur?

            - Nu dom’ Judecător, nu îmi dau seama... Eu am fost cinstit şi corect şi am spus ce am făcut... Tot ce-am spus este purul adevăr!
            - Ia mai lasă-mă bă frate cu adevărul ăsta al tău că nu interesează pe nimeni adevăru’. Adevăru’ are atâtea feţe, că pân la urmă e adevărat numa ce scrie aici în procesul verbal. Indiferent ce scrie! Chestia e că eu nu pot lăsa două lucruri atât de valoroase şi miraculoase în custodia Poliţiei Criminale, că doar n-oi fi aşa de prost, dar nici să devin o ţintă nu vreau.... Am eu o socoteală cu peştişorul de aur şi cu piatra filozofală. Îmi trebuie amândouă. Pe tine însă o să te fugărească toţi dracii şi or să te canonească până la sfârşitul vieţii tale pentru ce i-ai făcut lui Azazel, ca să nu mai vorbim de faptul că ai luat viaţa unei fiinţe. Legea Divină zice clar: „Toate fiinţele reale şi imaginare au drept egal la viaţă şi la fericire.” Aşa că din punct de vedere legal ai cam împopistrat-o. Da’ răuuuu... nu aşaaaa.....! Dacă vrei să scapi, uite ce-ţi propun eu ţie: retrage-ţi autodenunţul, eu iau peştişorul de aur şi piatra filozofală şi în schimb pe tine te dau eu scăpat, ba încă îţi asigur şi protecţie atât în Astral cât şi în Beta. Obărului şi grefierului le dau nişte bani, iar cum singurul martor, Azazel o să stea în iadopârnaie până ce-o să fiu eu sigur că nu ciripeşte. Nimeni n-o să ştie nimic de toată tărăşenia pentru că o să distrug procesul verbal şi toată lumea va fi mulţumită...

            - Nu ştiu ce să zic... Io sunt un tip corect! Parcă n-aş prea...

            - Băi Ptruteo, tu chiar eşti prost!? Bă tu vrei să-i ţii toată viaţa companie lui Azazel la iadopârnaie? Că nu mi-e greu s-aranjez să ocupaţi aceeaşi celulă...

            - Dom Judecător, ia staţi aşa!

            - Ce-i?
            - Staţi aşa că primesc un mesaj de la peştişorul de aur pentru dumneavoastră...!

- Ce mesaj visezi băi, nu vezi că n-are gură? Vrei să mă duci cu preşu’?
            - Nu dom Judecător... e un mesaj telepatic. Zice că e gata să ne îndeplinească şi mie şi dumneavoastră câte o dorinţă. Pe cea mai ascunsă. Pe rând. Eu mi-am pus-o. Puneţi-vă şi dumneavoastră o dorinţă! V-aţi pus-o?
            - Da. Dar în minte, că doar n-oi fi idiot s-o spun în gura mare...

- Da, da! Acum zice să închidem ochii. Închideţi ochii vă rog dom Judecător!

            - Gata i-am închis! Ce urmează?  
            - Zice că a asistat la toată conversaţia noastră şi că mai întâi vrea să mi-o îndeplinească mie... Io unu ca să ştiţi, i-am cerut să mă facă nevăzut. Aşa că am luat peştişorul de aur şi piatra filozofală şi m-am tirat! Ţi-am spus că eşti idiot. Hai sictir!

            - Băăăăăăiiiiii.... te distrug! Ia uite domne că a dispărut! Obăăăăăăăreeeeee... unde eşti obăre!? Dă-l în urmărire generală!

TZUICA SI FEMEI

Articol numa pentru barbati


CUM SA PROCEDEZI PROFESIONIST CU FEMEIA CA SA NU MORI
LECTIA NR. 2 - FEMEIA
10 pasi pe algoritmul tzuicii

1. Alea albe si moi nu e bune... trebuie sa alegeti unele mai inchise la culoare si mai tari. Uitati-va bine la culoare! Vedeti ca alea galbene sa nu aiba zahar ars in ele, de la tarani, ca aia sunt niste banditi care trebuie omorati.
2. Trebuie sa tineti femeia in haine de plastic, nu in blanuri, ca ii piere gustul si muriti.
3. Scoateti femeia din frigider, unde se pastreaza mai bine.... - Atentie! Nu turnati ghiata in ea ca se strica! In Maramures daca faci asa ceva iei bataie.
4. Dati-i jos eticheta.
5. Mirositi femeia... Numai aleaa care miros a pruna e bune...
6. Tineti femeia de gat, cu degetul mic ridicat in sus, astfel ca ea sa aprecieze distinctia voastra si agitati-o bine ca sa-i vedeti margelele.
7. Consumati-o in doze mici, de preferinta cu prietenii, ca sa mai aveti cu cine schimba o vorba.
 8 . Apucati din nou femeia cu hotarare si trageti-o (.. beeep...! ) catre voi, iar ca sa nu muriti, faceti un exercitiu de respiratie: trageti puternic aer in piept, faceti-va coraj, si-apoi ... beep-beep-beep-beep-beep-etc., dati-i drumul ei, voua si neaparat la aer ...
9. Veti simti o racoreala in tot corpu', de care atentie! trebuie sa va bucurati imediat, caci altminteri trece repede.
 10. Trantiti femeia cu zgomot pe masa, impingeti-o cu un gest multumit mai incolo, rasuflati usurati, intoarceti-va cu spatele si aprindeti-va o tzigara.  

EFECTUL FLUTURELUI

EFECTUL DE FLUTURE ATUNCI CAND ZBOARA UNTUL

Bataia aripilor unui fluture poa'să provoace un uragan în parte-ailalta a lumii… Mmmmm... ntz! Asa să fie oare? Nu-i prea da tot...!? Sau poate că pă langă casă? Cum erea doooomne, cum ereeeea... ? Ia sa vedem asta: bătaia aripilor unui fluture poa' să provoace un uragan pă lume-ailaltă…?  A ? Asa !? Sau bătaia aripilor unui fluture poa'să provoace un uragan intr-un pahar cu apă... !?  Asta-i !? Da, da, da....!!! Pare cea mai corectă! 
Sau poate căăă... !? Ia stai asa să vedem ! 

 

Adevarul, desi extrem de interesant, ramane insa mai intotdeauna nesarat. Poate ca de aceea nici nu intereseaza pa prea multa lume. Daca nu va place teoria, sariti peste videoclipul asta si treceti la urmatorul... E povestea untului zburator... care valideaza ( hai c-am nimerit-o cu neologizmu asta_ ideea ca tot ce zboara, inclusiv porcul, sa mananca.

A BATRANA

Gaina batrana face supa buna.... 

Zice lumea... Les connaisseurs, vezi bine! Va dati si voi acuma seama ca o gaina octogenara face cat 4 puicute d'astea da duaj'da anisori batuti pa muche fiecare? Hai ca mege (sub50) si trei da doo'sapte...Hai ca e mai bine-asa ca din alea da 20 nu prea ai ce-alege.... Cum? Strugurii e acri!? Haidi breeee...! Vedeti-va-ti da treaba...!... Da ce supa execrabila cre'ca fac gainusele-astea mici !? Puuuuah..! Si mai ales daca sunt salbatice.
Zice Goagalu ca zice Wikipedia:
"Găina este o pasăre domestică; sub formă sălbatică mai trăiește în prezent în Asia de Sud Est, India , Indonezia si Europa. Face parte din familia fazanului (Phasianidae), specia Gallus gallus. Este crescută pentru carne și ouă." Bine, bine da alea din Africa? Da'n Amazonia nu sunt salbatice... da alea nu-s bune ca au carnea tare si atoasa si nu sa lasa prinse...

A! Ma luai cu vorba si uitai da morcov.....! Hmmm.... Vorbe domne..., vorbe rautacioase!
Tranca, fleanca, mere acre!

Ciocu mare, pieptu-n fata!

Va salut, va respect si va stimez!
Ptruptrucea
PS Caut niste malai viteazu... daca stiti pa undeva sau daca aflati, scrieti-mi va rog pa blog.
Sunt amator!

Da, da amator... nu profesionist... !!!

Despre iluzii, mituri, amagiri

Anunt cu bucurie aparitia unei alte carti la editura Ascendent scrisa de Cristiana Alexandra Levitchi psihoterapeut-psiholog clinician si Clara Toma consilier ESPERE : “Despre iluzii, mituri, amagiri” (despre iubire, bani si moarte). Va reproduc mai jos invitatia directa a doamnei Cristiana Alexandra Levitchi.

Lansare carte si seminar 9 noiembrie 2011 si ,,Despre iluzii, mituri, amagiri"

Salon Inlight si Editura Ascendent va invita miercuri, 9 noiembrie, intre orele 18.30-20.30 la un eveniment special – seminar urmat de lansare de carte ,,Despre iluzii, mituri, amagiri,,.
Va invit la lansarea unei alte carti la care am scris in 2010. Cine oare nu se iluzioneaza? Cred ca 99 la suta din populatie o face. Iluzia face parte din viata. Subiecte ca dragoste, bani si moarte au stirnit de-a lungul timpului foarte multe iluzii. Ele sint cumva subiecte tabu. Si in acest secol, partenerii indragostiti nu vorbesc despre bani in cuplu si nici despre moarte. In cultura noastra nu se apreciaza batrinetea….pentru ca deseori aduce boala si intotdeauna moarte. Speranta uneori este cel mai mare dusman al luciditatii.
In cadrul seminarului, o sa aveti prilejul de a va pune intrebari despre iluziile si miturile pe care le aveti in mai multe domenii ale vietii, mai ales in cele legate de relatii personale, dragoste, bani si moarte. 

De ce ne iluzionăm? Pentru că este comod, pentru că este dificil să facem faţă realităţii, pentru că nu conştientizăm iluzia, pentru că este securizant, pentru că este liniştitor, în pofida supărărilor iluziilor şi pentru că am preluat acelaşi tip de iluzii din familie şi din cercul social. Este mai greu să nu mai avem iluzii, decât să nu avem, pentru că ele uneori sunt temelia vieţii noastre. Iluziile ne dau un confort psihologic, un anumit fel de control.
Oamenii, în general, se iluzionează despre multe lucruri, subiecte, însă, dacă unele iluzii, mituri se demontează relativ usor (cele care sunt mai lesne de demonstrat), altele nu se desfiinţează decât foarte greu sau deloc. Temele principale în care sunt menţinute cele mai mari iluzii sunt temele fundamentale de interes pentru omenire: viaţa şi moartea, iubirea-dragostea, banii, sexul. Dacă menţinem de exemplu o iluzie cu privire la sistemul bancar, orice specialist competent în această meserie ne poate arăta repede adevărul. În schimb, dacă avem iluzii cu privire la dragoste, de cele mai multe ori avem relaţii nefericite şi este nevoie de psihoterapie susţinută să scăpăm de asemenea iluzii. Filosofii, psihologii, psihiatrii, psihoterapeutii, sociologii, biologii, medicii, fizicienii, antropologii, chimiştii au explicat fiecare prin cunoştiinţele lor aceste mari teme. Pot să spun că oricine, conştient sau înconstient s-a întrebat cu privire la aceste teme.
Ce înseamnă iluzie? A nu vedea realitatea aşa cum este. O să spuneţi poate că realitatea e văzută de fiecare dintre noi diferit. Da, diferit în funcţie de convingerile pe care le-am preluat de la părinţi, societate, filme.
Realitatea este că lumea este plină de ficţiune şi că ne şi place cumva să trăim în ficţiune. Pe de altă parte, aproape fiecare dintre noi (conştient sau nu) suntem preocupaţi de adevărul ultim şi de multe aspecte fundamentale ale vieţii: ©e e viaţa? De unde venim şi unde ne ducem? Ce e după moarte? Dacă e ceva? Ce e iubirea?
Avem o nevoie fundamentală de a explica mersul lucrurilor de a le controla şi ne folosim de diverse explicaţii. Uneori aceste explicaţii devin incomode şi neeficiente, la fel ca iluziile. Atunci explicaţiile merită schimbate.
Cartea este scrisă pentru persoanele care îşi pun întrebări şi nu se mulţumesc cu răspunsuri preconcepute. Acelora dintre voi care doresc să îşi păstreze iluziile, să se protejeze prin negare, le recomand să se conserve cu toate riscurile ce decurg de aici.
Se prea poate că unii dintre cei care vor citi această carte să fie cuprinşi de sentimente foarte diferite şi contradictorii. Este foarte greu să ne punem la îndoială sistemul de credinţe… şi este greu să scăpăm de iluziile noastre construite şi întreţinute poate de-a lungul unei vieţi. Eu cred totuşi că o întrebare bună, este mai bună decât răspunsurile preluate de la alţii. Cu alte cuvinte întrebarea copilului: “De ce aşa şi nu aşa?” are în ea multă inteligenţă şi înţelepciune. Fiţi ca şi copiii: întrebaţi-vă despre orice.
Seminarul va fi sustinut de autoarele cartii, Cristiana Alexandra Levitchi, psihoterapeut si Clara Toma, consilier in comunicare si dezvoltare personala.
  Cartea a carei tematica va fi abordata in acest seminar interactiv, este scrisă pentru persoanele care îşi pun întrebări şi nu se mulţumesc cu răspunsuri preconcepute. .
Seminarul va fi urmat de o sesiune de autografe .

Costul participarii la seminar- 50 lei , care include si
-cartea ,, Despre iluzii, mituri, amagiri,,.
- Ceai, cafea, apa, snacks-uri
- un bilet de tombola unde puteti castiga premii din partea organizatorilor

Locurile se ocupa in ordinea rezervarilor, la e-mail clara_ascendent@yahoo.com sau la tel 0747085371

Seminarul va avea loc in locatia Salonului InLight, str. Paraschiva Gherghel nr. 14, vis a vis de P-ta Domenii.

Va asteptam cu drag !

Fragmente din carte :

Cuprins

O altfel de…prefaţă  – (Dez)iluzionează-te ! - Clara Toma

În loc de introducere – Cristiana Alexandra Leviţchi                

Ataşamentul şi concepţia despre noi, lume şi alţii – Cristiana Alexandra Leviţchi                

De unde încep iluziile - Cristiana Alexandra Leviţchi                

Poziţiile de viaţă

Nevoia de siguranţă la temelia vieţii

Controlul, anxietatea existenţială şi puterea

Controlul, poziţiile de viaţă şi triunghiul dramatic

Mecanismele de apărare şi iluziile – Cristiana Alexandra Leviţchi                

Iubirea, dragostea, sexul şi lluziile – Cristiana Alexandra Leviţchi                

Cum învăţăm să iubim?

Iluzii despre relaţii

Mituri despre bărbaţi şi femei, familii în societăţile patriarhale

Adevăruri despre fidelitate şi relaţii

Idei preconcepute despre femei, bărbaţi şi sexualitate

Mituri şi adevăruri despre sex

Mituri şi prejudecăţi despre copii şi sex

Ataşamente şi disfuncţii relaţionale

Fazele unei relaţii de cuplu

Idealuri si idealizare în relaţiile de cuplu -Clara Toma

Banii şi iluziile – Cristiana Alexandra Leviţchi                

Mituri şi adevăruri despre bani

Moartea şi existenţa libertate, sens – Cristiana Alexandra Leviţchi                

Poziţii de viaţă, tipul de ataşament şi atitudinea în faţa morţii

Mania perfectiunii corporale, teama de boala, teama de moarte si negarea mortii Ce ascunde mania perfecţiunii corporale şi teama de boală

Diverse moduri de sfidare-negare a morţii (unele benefice, altele negative)

Religiile, credinţele religioase şi moartea

Copiii şi moartea

Cum e sa trăieşti conştient, fără amăgiri şi iluzii - Cristiana Alexandra Leviţchi                

Despre unele iluzii, mituri, amagiri, cu alte cuvinte… - Clara Toma

În (loc de) încheiere – Clara Toma

Despre autoare

Bibliografie selectivă

Biblioterapie: Cărţi ce merită citite

Fragment din carte si aici :  http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2011/07/26/adevaruri-despre-fidelitate-si-relatii/